Avedis Carabelaian – La Martinica

 

Dragi cititori, am avut de curand placerea sa stau de vorba la o cafea armeneasca cu distinsul domn Anton Carabelaian, fiul cunoscutului cafegiu Avedis Carabelaian, mentorul cafegiului Gheorghe Florescu, cel al carui nume il poarta minunata cafea Avedis, comercializata de domnia sa.

DOMNULE CARABELAIAN, AM FOST PLACUT IMPRESIONAT DE POVESTILE SPUSE DE MAESTRUL FLORESCU DESPRE TATAL DOMNIEI VOASTRE, POVESTITI-NE PUTIN DESPRE DOMNUL AVEDIS SI DESPRE MAGAZINUL SAU DE CAFEA !

– Pravalia se afla in Banu Manta nr.7, aici tata a construit un imobil tip bloc pe care l-a finalizat prin 1931-1932, la parter deschisese un magazin de cafea si coloniale care purta firma La Martinica, noi locuiam in apartamentele de deasupra magazinului. Era un magazin superb, il am in fata ochilor si acum, nu era mare, poate vreo 25-30 de metri patrati, foarte frumos amenajat. Era compus din doua incaperi, una fiind magazinul iar, cealalta un mic depozit unde se tineau sacii cu cafea, naut si alte marfuri. Cafeaua trebuie depozitata cu mare grija pentru ca este foarte sensibila la umiditate, daca un sac de cafea a tras umezeala este compromis, nu mai poate fi recuperat, trebuie aruncat. Magazinul avea in fata o vitrina mare iar, imediat cum intrai pe usa era pusa masina de prajit cafea, era adusa din Germania, parca o si vad, era mare, rosie cu avea un vas mare din bronz deasupra, in el se varsa cafeaua care urma a fi prajita. Magazinul avea niste rafturi superbe de lemn, cu diverse arabescuri sculptate, tata adusese un mester renumit sa le faca si spunea ca sunt in stil indian. Pe doi dintre cei patru pereti ai magazinului se aflau niste cazane frumoase, nichelate, prevazute cu geam, in ele se expuneau sorturile de cafea. Tavanul magazinului avea culoarea albastra iar, de jur imprejurul tavanului erau montate becuri colorate iar, seara, cand se intuneca afara, aceasta mica pravalie raspandind din interior lumini de diferite culori, capata un aer feeric. Fiind situat peste drum de Primarie, e de inteles ca tata ii cunostea pe toti functionarii de la mic la mare, majoritatea fiind clientii sai. Unii prieteni armeni ai tatei stiind acest lucru, veneau cu diverse probleme sa-l roage sa-i ajute, imi amintesc ca nu vorbeau romaneste prea bine si mai zicea cate unul: ”- Baron Avedis, nu vrei mergi cu mine aici la “minustratie”(n.a. administratie) sa pui vorba buna ?“, tata radea “- Unde sa merg ?” “- …la…minustratie…!”, si mergea, ii ajuta, a ajutat multa lume…

– DE UNDE PROCURA DOMNUL AVEDIS CAFEAUA IN ACELE TIMPURI ?

– Erau in acea vreme marii angrosisti de cafea, unul dintre ei fiind chiar un fin al tatei, Aram Altiocaian, el era unul dintre marii furnizori de cafea de atunci. Tata era de fapt ruda indepartata cu Altiocaienii, e o increngatura complicata, sotia lui era sora cu Minas Altiocaian de la Constanta. Aram avea un frate, Adam care avea si el magazin de cafea la Ploiesti. Tata avea in magazin la vremea aceeea vreo 7-10 sorturi de cafea, era foarte bine aprovizionat, numai cafea Santos braziliana avea cinci feluri, erau Santos 1, Santos 2, Santos 3… mai avea Rio, Jawa, Mocca, Columbia, Ceylon, o cafea deosebita cu bobul mare. Din aceste sorturi se faceau si diverse melanjuri, amestecuri, dupa cum dorea clientul. Atunci cafeaua se bea de regula amestecata cu naut. Tata, in viata lui nu a baut cafea fara naut, sa fi avut macar 10% naut.

– CE ROL ARE NAUTUL ?

– E simplu si important, desavarseste gustul, aroma cafelei, o completeaza, ii scoate in evidenta calitatile si, in plus face un caimac… In magazinul tatei se faceau melanjuri de 10%, 20% naut, dupa cum cerea clientul. I-am spus si lui Florescu sa incerce, a zis ca se gandeste… Sunt doua feluri de naut, unul de mancat numit si Leblebli, bob mare, albicios si, altul cu bob mic, negricios, care se poate praji, macina si amesteca cu cafea. Fac o paranteza, am vazut la Florescu soiuri de cafea pe care tata nu le avea atunci, pe unele le-am si degustat. Nu cred ca exista gusturi sau pretentii in materie de cafea care sa nu poata fi satisfacute de ce are el in pravalie acum, pur si simplu m-a impresionat, i-am spus-o si lui, nu ca sa-l flatez, ca nu am venit eu din America sa-l flatez pe el… asta e adevarul, are niste cafele extraordinare, m-a impresionat profund acest melaj pe care el l-a numit Divin. Dupa parerea mea, Divin-ul depaseste orice, ma lasa rece alte sorturi de nu stiu cate sute de lei, pot sa spun ca nici Sfanta Elena nu se ridica la nivelul Divin-ului, e cu adevarat o cafea divina, nu poate fi nimic peste ea, nu ai ce sa vrei mai mult de la o cafea, e maxim ! Revenind in copilarie, cand nu aveam scoala trebuia sa fiu in magazin sa-l ajut pe tata, de la 12 ani, am invatat sa prajesc si sa macin cafea, cunosteam sorturile de cafea dupa boabe, pot sa spun ca aveam o experienta in acest domeniu. Pe tata il vizitau multi prieteni eu invatasem sa fac cafea si tata imi spunea decat “Anton, pune ibricul de cafea !”, eu stiam ce am de facut, am invatat sa fac cafea de mic. Nu beam cafea, copil fiind dar, imi placea foarte mult sa mananc boabe de cafea proaspat prajite, le luam in palma din masina de prajit, presaram zahar tos peste ele si le rontaiam. Mai mancam cu mare placere zatul ramas de la cafeaua mamei, eram innebunit dupa acest zat, il mancam cu paine, asa mult imi placea… Ca vorbim de zat, intr-o ceasca cu cafea bine facuta trebuie sa ramana zat dupa ce o bei, cafeaua fara zat nu e cafea. E un secret, de fapt e o chestiune mai mult tehnologica, cu cafeaua nu trebuie sa fi zgarcit, cand aud ca unii pun o lingurita, o lingurita si jumate` de cafea la o ceasca…eu nu am invatat asa, trebuie pusa cafea asa incat sa ramana zat. Inca un secret, cand cafeaua e aproape sa dea in foc, se mai presara deasupra un praf de cafea sa formeze caimac, doar daca respecti toate aceste reguli, poti sa spui ca bei o CAFEA.

– CE MARFURI SE MAI GASEAU IN MAGAZINUL DIN BANU MANTA ?

– …ce nu se gasea…roscove, pastai roscate cu gust dulce, Leblebli, nautul de mancat, tata avea intr-un timp si vinuri foarte bune, din podgoriile lui Vintila Bratianu, Grasa de Saburesti si Vinul Negru de Saburesti, niste vinuri formidabile. La noi in casa se bea doar acest vin negru de Samburesti, era un vin serios, puternic, catifelat, cu buchet deosebit. Mai avea multe marfuri care nu se mai gasesc azi, de exemplu ciocolata elvetiana Suchard, avea un gust nemaipomenit, nu am regasit acel gust nici in cea mai buna ciocolata elvetiana de azi. Mai era ceva care mi-a ramas in amintire, ceva extraordinar, niste mici prajiturele invelite in celofan, fursecuri, nu stiu cum sa le spun, miniprajituri cu fructe, cu ciocolata…ce gust…nu am cuvinte…erau minunile pamantului !

– CUM A AJUNS FAMILIA CARABELIAN SA DESCHIDA MAGAZIN DE CAFEA IN BUCURESTI ?

– Carabelienii sunt kemahti, armeni din Kemah, un oras din provincia Erzincan din estul Anatoliei, de unde provin cei mai renumiti cafegii armeni. Bunicul meu Garabet Carabelaian a avut in Bucuresti o pravalie de cafea si coloniale in perioada 1925-1930, la Podul Basarab, se numea “La Camila”. In timpul acela, tata deschisese o pravalie de cafea in Yalta, in Ucraina, pe coasta de nord a Marii Negre si facea periodic naveta Bucuresti – Yalta. Cand bolsevicii au intrat in Yalta s-au dedat la tot felul de fapte abominabile, toata lumea fugea din calea lor, tata era prin oras si a trebuit sa fuga spre port, nu a mai putut sa se intoarca unde locuia sa-si ia ce agonisise, a lasat tot, avea un pasaport francez, nu stiu cum il facuse rost si a fugit cu un vas francez pana la Constanta. Dupa multi ani el a povestit ca a abandonat in casa din Yalta o geanta plina cu pietre pretioase, toata agoniseala lui…dar, nu a regretat, asa era natura lui, era foarte optimist, nu-l afecta nicio pierdere. Cand ne-au luat comunistii casele, zicea “Ce, mi-au luat numai mie ? Au luat la toti…mergem inainte !”, era de un optimism fantastic, spre deosebire de nasul meu de exemplu care, in `49 cand i-au confiscat casele, a facut congestie cerebrala si a murit.

– CUM ERA COMERTUL IN ACELE TIMPURI ?

– A devenit periculos prin anii `48-`50, erau vanati patronii, incepusera exproprierile, nu aveai voie sa ai avere, aur, case etc. In anul 1950 ne-am trezit cu Securitatea la noi acasa, venisera sa faca perchezitie, erau cautati cei care detineau aur. Dupa un timp am aflat ca la noi Securitatea ajunsese dintr-o prostie. Se facuse o perchezitie la un fin de al tatei care statea undeva pe 1 Mai, Securitatea a gasit la el un galben, o moneda de aur, si l-au intrebat de unde il are, acesta, fara sa dea seama ce face, le-a spus ca “…l-a pus nasul in cazanul in care a fost botezat fiul meu…”, nasul fiind tata, ei au facut imediat legatura si au venit direct la noi. Ne-am pomenit cu 4-5 insi care au intrat si au inceput sa rascoleasca toata casa, n-au gasit nimic. Tata, tot aurul pe care il avea il facuse fisicuri si il ascunsese pe la burlanele casei, pe la balcoane, in interiorul prizelor…noi, habar nu aveam. La un moment dat, unul dintre securisti a intrat intr-unul din dormitoare si a vrut sa demonteze o priza, tata si-a dat seama ca nu mai are scapare, inauntrul prizei ascunsese niste galbeni si, profitand de faptul ca era singur cu securistul in camera, s-a aplecat si i-a soptit la ureche: “ Jumate` – jumate` !”, acesta dupa o scurta ezitare, a dat din cap ca accepta. A doua zi, tata isi fixase punct de intalnire cu el si s-a dus exact cu jumatate din tot aurul pe care il avea. Tata era de o corectitudine exemplara, ar fi putut sa-i dea si patru galbeni, ca nu stia nimeni cati are…dar, i-a dat exact jumatate. Dupa ani de zile mi-a spus “…i-am dat atunci aluia cat pentru o ferma… a trebuit sa-i dau jumate pentru ca asa i-am spus… !”, era echivalentul unei gospodarii mari, cu teren, o ferma cum s-ar spune. Ulterior, tata a fost chemat la Securitate, pe bulevardul Stefan cel Mare era sediul, a fost interogat, sa-i denunte pe cei care ar fi stiut el ca detin aur, el a spus ca nu stie pe nimeni iar, cel care il ancheta ca sa-l intimidezeze, i-a cerut sa se urce pe soba care era in camera, tata i-a raspuns “Urca-te intai dumneata sa-mi arati cum sa fac !”, atunci securistul s-a enervat, a scos dintr-un sertar un pistol si l-a pus ostentativ pe masa dupa care si a inceput sa-l injure, atunci tata i-a spus “Mai injura-ma o data si o sa inghiti pistolul ! ” .Au urmat perioade despre care a povestit pe larg Florescu in cartea sa, nu are rost sa le reiau eu acum. Fiind recunoscut pentru flerul sau de comerciant, comunistii au apelat frecvent la tata pentru activarea unor magazine de stat care mergeau prost. Veneau si il rugau: “Dom`le Carabelaian, ne-ai mai ajutat si in trecut, n-ai vrea sa ne mai ajuti o data, avem un magazin care nu prea merge… ?”, el nu refuza niciodata, comertul era viata lui, magazinul era viata lui… Asa a ajuns sa lucreze o perioada pe Calea Victoriei apoi, langa Teatrul de Revista Savoy, in pasajul Kretulescu si, in final, in Hristo Botev de unde s-a si pensionat si a predat stafeta lui Gheorghita Florescu.

Iata dragii mei, un scurt sinopsis al vietii unui om care a trait prin meseria sa. Avedis Carabelaian face parte dintr-o categorie de negustori care din pacate a disparut, e vorba de oameni care ridicasera comertul la nivel de arta. Interzicerea comertului particular si impunerea brutala si exclusiva a comertul de stat de catre regimul comunist incepand cu anii `50, a facut imposibila perpetuarea acestui tip de negustorie si formarea unor noi generatii de negustori de calibrul lui Avedis Carabelaian sau al altora ca Zadic Muradian, Altiocaian, Agemian, Sahaghiean despre care vom vorbi poate alta data, locul acestora fiind luat de tristele magazine comuniste de stat, mereu fara marfa si, mai tarziu, de supermarketuri, buticuri impersonale care vand de toate si nimic, cu vanzatori plictisiti si reclame naive.

Paul Agopian 11.06.2013

Dl Carabelaian 2 Carabelaian_28ani Dl Carabelaian 3 IMG_6467 Banu Ma 6Dl Carabelaian 7

2 Comments

  1. Cafeaua Divina este cu adevarat ceva deosebit (am baut de curand aceasta cafea ,vizitand cafeneaua d-lui Florescu)

Leave a Reply

Your email address will not be published.