Hagig Kavafian – La Talpa de Otel

…Tata a facut scoala comerciala in Bazargic si apoi, la Medgidia. Bunicul meu din partea tatalui se numea Ghiulbeng Ghiulbenghian, a fost un om foarte bogat, traia la la Constantinopol, avea multe case, avea pana si o strada cu numele sau. Bunica provenea din Cesareea si nu vorbea armeana, pentru ca acolo pedeapsa daca erai auzit vorbind armeana era taiatul limbii, asa ca vorbea numai turceste, vorbea limba turca veche.Eu copil fiind am invatat acea limba turca veche ascultandu-o pe ea si mai tarziu pe tatal meu si, pentru ca acum urmaresc serialul Soleiman Magnificul, unde se foloseste o limba turca arhaica fiind un serial istoric, recunosc multe din cuvintele si expresiile pe care le auzeam la ei.

Bunicul din partea tatalui era reprezentantul armenilor in Parlamentul turc si era un om foarte cunoscut si bine-vazut. In 1908 este prevenit de colegii sai turci de ceea ce planuia impotriva armenilor si, isi ia familia si o duce in Cadrilater. Ii lasa mamei niste fisicuri de panza pline cu bani de aur si o instruieste sa foloseasca din ei pentru viata de zi cu zi, pentru educatia copiilor, sperand ca lucrurile se vor linistii si va putea sa-i aduca inapoi la Constantinopol. El se intoarce in Turcia, unde sta o vreme inchis in casa travestit in femeie pana este descoperit de turci si decapitat cu sabia.
Tata a fost o vreme angrosist pe Platforma Obor avea intr-un timp o firma care se numea „Marin si Krikor”, era asociat cu cineva, alta firma s-a numit “Constantin, Marin si Krikor. Cand a fost nationalizarea i-a desfiintat, nu le-a mai dat voie sa faca negustorie, dupa care le-a dat din nou autorizatie de negustori particulari cu oarecare restrictii pana in `53. El mai avea o firma autorizata pentru vanzare engros de fructe, legume si produse alimentare in Piata Natinunii (zona Unirii) si la Piata Filantropia cand, in urma unui control efectuat de autoritatile de atunci este arestat sub motivul ilar ca „foile de placinta nu sunt produse alimentare”. Care era povestea ? Tata avea autorizatie valabila pentru comercializare legume, fructe si produse alimentare, aceste foi de placinta tata le aducea in perioada sarbatorilor cand oamenii cautau acest produs. Aceasta intamplare era de fapt o incercare a autoritatilor comuniste de a da exemplu opiniei publice de aplicare a legilor arestand cativa negustori. Au fost vizati in acelasi timp cu tata un lot de 15 negustori majoritatea armeni care, intr-un final au fost arestati si condamnati la 1,5 ani de inchisoare cu executare, invocandu-se tot felul de motive imaginare. Dupa inchisoare tata se apuca iar de negustorie si, se face angrosist de cereale si, mai apoi de textile. Erau multi negustori armeni atunci, mai ales de cafea, unii au rezistat si dupa nationalizare, se facuse Directia de Import, depozitele de cafea erau legate de aceasta Directie, cei care supervizau importurile erau armeni pentru ca nimeni nu cunostea mestesugul cafelei mai bine ca ei.

Bunicul din partea mamei, Hagig Cavafian, avea o casa mare cu etaj pe stada Mihail Kogalniceanu nr.2, zona Colentina, nu mai exista acum, a fost daramata de comunisti. Era sub forma unui bloc lung,. Era de fapt un bloc lung care incepea de la strada si tinea pana la latura din spate a gradinii. Avea doua etaje, jumatate fabrica, jumatate locuinte pentru familie, in ultimul segment al acestui imobil era o fabrica de incaltaminte. Imobilul fusese conceput ca o fabrica, parterul avea o inaltime mai mare, sa fi avut vreo 4,50m, ca pentru o fabrica iar, etajul sa fi avut vreo 3 metri. La etaj stateau numai familii.
Fabrica de incaltaminte se numea “La Talpa de Otel”… tin minte si acum, cand am invatat sa citesc, primele cuvinte pe care am reusit sa le descifrez au fost aceastea care erau scrise pe firma.
Prin anii 1941- `43 bunicul a cumparat din Germania o linie tehnologica noua. Imi amintesc ca a plecat unchiul meu sa preia de la gara niste cutii imense de lemn, dupa ce le-a adus in curtea casei, am aflat ca era o fabrica noua de cizmarie, cu masini de ultima generatie atunci, tin minte si acum o masina marca Doppel care era foarte complexa, cosea talpi, le lipea… era foarte performanta la acea vreme.
Bunicul croia pielea cu o masina electrica de croit, nu lasa pe altcineva, el croia tot, le facea perechi, eu sa tot fi avut vreo 4-5 ani si stateam cocotat in spinarea lui in timp ce croia, il tineam dupa gat si imi amintesc ca incepusem sa invat si eu etapele, cum se croia, cum se intorcea tiparul, pasii care urmau…La bunicul venea din cand in cand un tanar cizmar care am realizat ulterior ca era Ceausescu si, mai venea Gheorghiu Dej care venea si la cafegiul Danielian care avea magazin de cafea pe Academiei…Bunicul avea niste comis-voiajori care plecau prin tara cu niste geamantane pline cu mostre de pantofi si se intorcea cu comenzi… ajunsese chiar sa faca export de incaltaminte in Italia, Spania.

Cand a fost cu nationalizarea, au venit comunistii cu niste camioane si au incarcat toate masinile in ele, nu se stie unde le-au dus iar, bunicului i-au lasat un proces verbal pe o foaie de hartie. El pana a murit nu a putut sa inteleaga cum i-au luat comunistii masinile lui si i-au lasat in loc o foaie de hartie. Ramas fara fabrica, bunicul nu s-a lasat, isi amenajase in pivnita casei un mic atelier de cizmarie.Cumpara piele cruda si mergea cu ea in afara Bucurestiului sa o prelucreze, sa o tabaceasca. In pivnita construise un sistem format dintr-un cilindru mare, greu, de sticla care era fixat in tavan, cu ajutorul caruia calca pielea, o intindea dupa care o croia si o transforma in incaltaminte. Totul pana a fost descoperit de comunisti si arestat. Dupa eliberarea din inchisoare s-a resemnat si a plecat in America. Atunci se pleca in America prin Liban sau Viena, ce se stie mai putin este faptul ca fiecare armean era de fapt rascumparat, un armean bogat platea comunistilor pentru el, doar asa ii dadeau voie sa plece.

– povestite de domnul Jirair Ghiulbenghian – fiul lui Krikor Ghiulbenghian si nepotul lui Hagig Kavafian

ghiulbenghian-page-001 (1)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.