Sahaghiean Eghia – Cafea Peru

 

…multi dintre armenii care au reusit sa scape de la Genocid prin `915 -`920 au ajuns aici in Romania, era mai aproape…au cautat de lucru la armenii care erau deja stabiliti aici. De regula isi gaseau de lucru ca „baieti de pravalie” la magazinele acestor armeni. Tata, de exemplu, a lucrat la un armean care avea un astfel de magazin dar, era greu, traia rau, nu avea conditii…ducea viata grea acolo asa ca, s-a hotarat sa plece si sa se apuce de negustorie. Impreuna cu alti doi prieteni armeni au luat marfa pe datorie si au deschis un magazin care dupa o perioada l-au vandut cu marfa cu tot si au scos ceva profit. Au repetat aceasta operatiune de vreo 2-3 ori si au reusit sa stranga o suma mai insemnata de bani astfel incat fiecare sa-si poata deschide pravalia lui. Era o practica frecventa in vremea aceea, se vindeau diverse pravalii cu tot cu marfa. Mai era atunci o moda sa-i spunem, patronul ajuta baietii de pravalie sa-si cumpere sau sa-si faca o pravalie a lor, sa-si faca o familie etc, era ca un tata pentru ei. Asa era si tata, tinea la acesti baieti pe care ii avea in pravalie, ii ajuta cum putea. Probabil isi amintea cat de greu i-a fost lui cand a venit in Romania, a plecat de la zero, doar cu hainele de pe el dar, a fost foarte muncitor, ajunsese foarte respectat printre armeni, spuneau despre el ca e in stare sa scoata bani din piatra seaca. Tata lucra foarte mult toata saptamana, de la prima ora a diminetii, pana seara tarziu iar, duminica era ziua cand se odihnea mai mult si avea un fel de ritual. Cand se trezea, ii placea sa bea o cafea buna, cu caimac si, un paharel mic de coniac fin, alaturi de o farfurioara cu dulceata de trandafiri, de smochine, de cirese albe, de coaja de portocala, sau de prune umplute cu sambure de caise sau nuca.

Cand au confiscat comunistii casele in `50, multi proprietari au devenit chiriasi in propriile case, pe noi ne-au dat afara din casa si a trebuit sa ne mutam in fostele magazii ale magazinului nostru, pe le-am amenajat in camere.

In vremea aceea magazinele nu aveau un profil foarte clar definit, imi amintesc de o pravalie a unui armean pe nume Nefian, care vindea arme si icoane. Magazinul tatei avea firma “Cafea Peru” era magazin de coloniale iar, principalul produs era cafeaua, facea comanda de cafea in strainatate. Atunci, daca faceai comanda de cafea sau alte marfuri in cantitate mare, producatorul punea in saci de cafea si mici cadouri, asa gaseai mici obiecte de fildes, statuete…odata tata a gasit intr-o lada cu ciocolata Sushard un serviciu de ceai din portelan fin iar, alta data o pendula mica de perete. Asa era atunci, stiau sa faca comert… Acum, daca primesti ceva dupa semnarea unui contract, se considera mita…Cand a fost nationalizarea, tatalui meu i-au confiscat 160 de saci de cafea a cate 60 de kg fiecare in valoare de 700 de mii de lei la vremea aceea…n-am mai recuperat nimic…

Bucurestiul nu era asa dezvoltat atunci, de la Podul Constanta era camp gol si ciobani cu oi, imi amintesc cand eram mici, facusem tuse convulsiva grava si mama ne-a dus acolo la un cioban si ne-a dat lapte de margarita sa ne calmeze tusea.

Erau multi armeni in Bucuresti in acele timpuri, imi amintesc de doi frati Agopian care au avut magazin de mercerie si maruntisuri pe Popa Tatu la nr.4. Mai era Djabourov un negustor renumit care avea magazin de covoare pe Calea Victoriei langa renumitul magazin de pantofi Mihailescu, unde se gaseau cei mai scumpi pantofi din Bucuresti. Ca vorbim de cizmari, pe Popa Tatu era un cizmar roman renumit Nelu Frarcea care ajuns la timpul lui Ceausescu pe Victoriei langa Macul Rosu, avea acolo atelier de incaltaminte pe comanda. Era atelier de lux, avea lucratori foarte priceputi si nu puteai sa comanzi mai putin de doua perechi de pantofi. Iti faceau calapod de lemn special pentru tine si, pe vremea aceea cand leafa unui casier de magazin era de 300 de lei, perechea de pantofi la acest atelier costa 600 de lei. Negustorii cotizau atunci la asigurarile sociale prin Sfatul Negustoresc, faceau parte si armeni patroni, era ca o asociatie.

A mai fost o familie Sahaghian care avea magazin pe Calea Grivitei aproape de Gara, langa cinematograful Marna. Erau multi armeni care aveau fabrici de rahat (Locum).

Au fost si armeni foarte bogati, Hariutiun Fringhian de exemplu, supranumit Regele Zaharului…avea casa peste drum de biserica Kretulescu, o casa mare cu fantana arteziana mare in curte. Fantana a donat-o statului roman, s-ar putea sa existe si azi, era si o placa memoriala unde scria numele lui si anul, nu stiu daca s-a mai pastrat…

Mai era Mendoian pe Academiei nr.3, eu l-am angajat, era un mare domn, foarte fin, foarte generos si galant. El a lucrat intai impreuna cu Gaitak Ohanesian si apoi a ramas doar el iar, dupa ce a plecat Mendoian, magazinul a fost preluat de un lucrator al lui.

Povestite de Armenica Sahaghian – fiica lui Eghia Sahaghian – comerciant de cafea si delicatese

 Armenica_Sahaghian

Armenica Sahaghiean – fiica proprietarului – in fata pravaliei “Cafea Peru” – in spate se poate observa un colt din vitrina pravaliei cu produse de mercerie a fratilor Agopian de pe Popa Tatu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.