La Zadig – Calea Mosilor

In perioada interbelica, si putin dupa, acesta era cel mai celebru magazin de « cafea, coloniale si delicatese »  de pe Calea Mosilor, strada unde la orice ora te duceai puteai auzi de la trecatori  vorba armeneasca, iar printre nu putinele pravalii  armenesti trona firma acestui magazin care-si castigase clientela prin produsele sale de calitate si servirea exemplara: “La Zadig”. Cafeaua se prepara pe loc, macinata fiind in fata clientului din diferte sorturi de cafea prajite diferit astfel incat oricine pleca cu amestecul sau preferat. La cerere se adauga si naut, prajit meserias si adaugat atat cat era necesar sa raspunda cererii. Rostul nautului era sa confere un gust aparte dar sa si slabeasca taria cafelei pentru cei care nu suportau un “svart” tare.

Recent am primit din Franta cateva pagini de amintiri din partea d-lui Zadig Mouradian, stranepotul fondatorului magazinului, care este un cunoscut astrofizician si director de cercetari   la Serviciul Solar al Observatorul   din Paris ,  membru al Academiei de Stiinta din Armenia , autor a numeroase lucrari stiintifice privind fizica solara. Vom avea insa ocazia sa vorbim pe acest subiect intr-unul din numerele viitoare ale revistei. Paginile pomenite mai sus incep cu o fraza definitorie: “ Un magazin este alcatuit din patru pereti, intre care sunt dispue marfurile oferite spre vanzare ; insa numai viata ce se desfasoara in jurul lui il anima si-i da personalitate. Si magazinul ZADIG a trait din plin, ceea ce i-a adus faima ce o binemerita”. Dar sa dam in continuare cuvantul domnului Zadig Mouradian.

Fondatorul acestui magazin a fost Zadig Muradian, de fel din satul Purk, locuit numai de armeni, si care se afla in imediata apropiere  a orasului Sabin-Karahisar, din vilayetul  Sivaz. Era locuit, in epoca, de 1700  locuitori, avea doua scoli si doua biserici.[1] Taranii se ocupau de cultura de cereale, mai cu seama grau.Venind vremuri grele,  in anii 1890, Zadig pleaca singur la Istambul unde deschide o brutarie pe care o tine timp de doi ani. Nemultumit de situatia de acolo, pleaca la Braila, unde se aflau deja cativa consateni. De data asta deschide o bacanie care merge mai bine incat poate ajuta familia ramasa acasa.  In anul 1895, un alt consatean, care avea un magazin la Bucuresti, se decide sa se intoarca in hayrenik,  si  cedeaza magazinul lui Zadig, strabunicul…. Si asa se deschide pe Calea Mosilor, la Nr. 211, magazinul « Zadig ».

Fiul lui Zadig,  Drtad, (bunicul meu) se casatorise  si avea un baiat, Hampartum ( tatal meu)  si o fata Haiganus. Se pare ca la cerinta bunicului, Drtad ( el se ocupa cu  comertul cu ridicata cu granele din sat)  vine la Bucuresti, in anul 1912, insotit de Hampartum, care era inca la varsta copilariei.  Pe cat se pare, in acele vremuri, familia se gandea sa paraseasca tara. Zadig se intoarce la Purk, dar dupa putin timp se imbolnaveste de holera, caci in anii 1912-1913 bantuia o epidemie in Orientul Mijlociu. Pe cand eram copil,  veneau acasa la noi prietenii bunicului si mai inchinau un paharel de oghi  si toastul invariabil era :  ays dari hos, kal dari hayrenik !  (anul acesta aici, la anul –in patrie). Sunt sigur ca erau sinceri. Toti visau la  Hayrenik.

A venit vara anului 1914. Trupele germane se indreptau spre Bucuresti. Germania fiind aliata Turciei, era periculos pentru armenii cu cetatenie turca sa ramana pe loc. Mai cu seama ca acum stim ca Enver Pasa trimisese o telegrama lui Falkenheim, comandantul trupelor germane care inaintau, sa ucida pe toti acesti armenii, deoarece erau chipurile tradatori. Asa incat Bunicul si tata s-au refugiat in Rusia, (care era in razboi cu Turcia) la Rostov pe Don ( Nor Nahicevan) unde era o straveche comunitate armeneasca. Bunicul a preluat un han, iar tata a urmat scoala armeana din localitate, a carui director era viitorul arhiepiscop Husig Zohrabian. Aceasta situatie a durat pana in 1919, cand ei au reusit sa se intoarca la Bucuresti.

In timp ce erau la Rostov, bunicul, impreuna cu Ervant Papazian (ruda cu Generalul Andranic), cumparau arme de la soldatii dezertori ai armetei tariste in deruta, si le trimeteau clandestin spre Armenia. Era vremea cand mica armata armeana  dimpreuna cu populatia faceau fata invaziei armatei turcesti.

Razboiul intrerupsese legaturile cu familia ramasa la Purk, intrerupere care din nefericire a ramas definitiva. Duminica, la 21 februarie 1915 [2]  un grup de cete  au navalit peste cateva sate armenesti si au masacrat intreaga populatie. Bunicul imi spunea ca numai cinci persoane din Purk au scapat, si anume aceia care nu se gaseau in sat in ziua carnagiului. Atacul intr-o Duminica, prin surprindere, nu avea alt scop decat punerea in aplicare a unei intentii precise de a ucide cat mai multa populatie. Probabil acest act era, de fapt, o razbunare a turcilor « curajosi » care au atacat o populatie neinarmata, ca urmare a infrangerii «  valoroasei lor armate »  in luptele purtate  cu armate rusa in ianuarie 1915. [3]

Dupa intoarcerea din Rusia, bunicul si-a reluat magazinul din Bucuresti, si si-a refacut familia casatorindu-se cu o vaduva a unui ofiter armean din armata otomana care isi pierduse cei doi copii in deportarile pe drumurile pe ruta Sivas—Deir-es-Zor. Noi am iubit si respectat aceasta noua bunica a noastra si care a devenit adevarata noastra bunica, asa cum mi s-a povestit.  Mai tarziu se casatoreste si tata si din aceasta casatorie am rezultat eu si cele doua surori ale mele.

Treptat, Hampartum (tata)  devine principalul ajutor a bunicului, contribuind la faima magazinului : cafea proaspat macinata pe loc. Pe toata intinderea Caii Mosilor, de la Sfantu Gheorghe la Obor, nu existau alte magazine care sa ofere cafea in afara de Zadig si  Julius Meinl, chiar langa Obor. Acesta din urma era o afacere  vieneza, si lantul lor de magazine vindea cafea occidentala. In Bucuresti magazinele de cafea erau de regula tinute de armeni. De exemplu, Danielian pe Academiei, Kellerian la Sfintu Gheorghe, sau Surian la Piata Mare, si altele. Produsele care se vindeau la  ZADIG erau « coloniale »  , «  delicatesuri » si cu o sectie de cafea. Magazinul este mentionat in almanahul « Araz » din anul 1933, editat de Siruni, printre alte adrese de comercianti armeni.

Partea cu cafea era compusa din mai multe rezervoare de boabe de cafea prajita, de diferite proveniente, care alimentau cele doua masini de macinat. La cererea clientilor se faceau diferite sorturi si amestecuri, ce se produceau pe loc. Cand clientii luau pungulita cu cafea in mana ea era calda inca si parfuma toata atmosfera magazinului. De partea de cafea se ocupa numai tata. In curtea din spatele magazinului se gasea magazia unde se prajeau boabele de cafea, desigur sub supravegherea lui tata, caci era o chestiune de dozarea si timpul de prajire dupa originea boabelor.Aroma cafelei prajite se raspandea departe si parfuma adesea acest colt al Bucurestiului.

In ani interbelici masinile de macinat cafeaua erau fabricate in Germania si tata obtinuse licenta de import a tuturor masinilor agricole produse de uzina producatoare a acestor masini de macinat cafea. Exista insa si o mica fabricatie locala de masini de macinat cafea a fratilor Suchiasian. Ei inlocuisera discurile de macinat din piatra cu discuri metalice. Nu stiu care erau caracteristicile fiecarei masini, dar in magazin era alaturate amandoua.

Magazinul “Zadig” devenise asa de cunoscut incat multa lume credea ca asta era numele nostru de familie. Lui bunicu si lui tata lumea le spunea “Domnu Zadig”. In schimb eu port intradevar numele strabunicului, asa cum fiul meu are numele strabunicului lui, Drtad.

Pe vremea aceia oameni isi faceau planuri de viitor, si tatal meu ma vedea inginer cu studii in Germania si apoi importator general de masini agricole.  Eu am inceput invatamantul la scoala primara armeana din Bucuresti. In clasa patra, am inceput sa iau lectii particulare de limba germana avand ca profesor pe Domnul Levon Balgian[4] profesor la scoala armeana si care fusese elev la Evangelische Schule din Bucuresti. Deci dupa scoala primara am inceput sa frecventez scoala germana ca si prietenul meu Garbis Surian, acum in Argentina. La inceput aveam dificultati mari nu numai de limba dar si programele care erau complect diferite, de la  toate materiile  in armeana trecusem la toate materile  in germana. Insa asta era, si am razbit. De abea facusem trei ani de scoala, cand trupele sovietice au “eliberat  Romania din mana romanilor”. Cand razboiul s-a terminat si trupele sovietice ocupau tara, conform armistitiului ele trebuiau sa se retraga dupa 5 ani de ocupatie. Lumea spunea ca va fi greu de suportat cei cinci ani dar nu aveau ce face. Apoi s-au obisnuit. Pe atunci nu stiam ca in politica provizoriu inseamna definitiv si nici uzina de masini agricole din Germania nu era mai breaza, caci cazuse in Germania de Est si desigur fushese nationalizata…. Asa a inceput sfarsitul magazinului “la Zadig”. In ultima lui faza devenise centru de distribuire de paine. Restul istoriei este banal.

Perioada cea mai “luminoasa ” a magazinului au fost anii ‘30. Atat bunicul cat si tata aveau multi prieteni si erau implicati in viata comunitati. Nu lipseau prieteni care intrau numai ca sa spuna buna ziua. In perioada aceia bunicul era presedintele asociatiei “Visap” a Sabin Karahisar-tiilor (vezi intr-unul din articole a lui Edy Jamgocian in Ararat) si presedinte asociatiei de Ajutor al Saracilor comunitati (Ahgada-hanam). Impreuna cu Ervant Papazian au organizat ridicarea  monumentului dedicat Generalului Antranic din curtea bisericii, iar bustul a fost sculptat dupa tabloul generalului de la noi de acasa, care acuma se gaseste in muzeul Dudian. Bunicul sau tata erau implicati la organizarea reprezentarii operei “Anush”.  Tata a fost un membru activ in actiunea de realizare a  constructiei scoli din strada Cotofeni din Colentina. Iar apoi s-a ocupat si cu scoala din curtea bisericii. Deseori adunarile  de organizare aveau loc in biroul magazinului sau vara in curtea din spate la o ceasca de cafea. In acele momente, magazinul devenea un punct de activitati culturale. Era un timp cand genocidul era prezent in memorie dar si viitorul parea deschis. Totul era mai simplu de realizat…

ZADIG    MOURADIAN

Prezentarea textului A.Sahaghian.

[1] Date furnizate de D-l Mouradian dupa: R.H.Kevorkian et P.H. Paboudjian; Les Arméniens dans l’empire Ottoman à la veille du génocide , Paris 1992, p.249.

[2] ARARAT  XVI-312 „Genocidul Pas cu Pas „

[3] ARARAT  XVI-312„Genocidul Pas cu Pas „

[4] Viitorul Catholicos , Vazken I-ul.

 

Artin-Tursugian-2-1024x682 Artin-Tursugian-Drtad-Hampartum-Muradian Drtad_Mouradian_in magazin 1939 Drtad-Hampartum-cu-Agop-Magardician-1024x682 Hampartum-Mouradian Hampartum-Mouradoan-1024x716 sedinta-1932_Akhcada-khenamCorectat-1024x734

Poza 1 – Artin Tursugian

Poza 2 – Artin Tursugian, Drtad si Hampartum Muradian

Poza 3 – Drtad Mouradian în magazin (1939 )

Poza 4 – Drtad Muradian si Hampartum cu Agop Magardician

Poza 5 – Hampartum Mouradian

Poza 6 – Hampartum Mouradian

Poza 7 – Sedinta comitetului de ajutorare a saracilor din curtea din spatele magazinului LA ZADIG

Prezentarea textului A.Sahaghian.

[1] Date furnizate de D-l Mouradian după: R.H.Kevorkian et P.H. Paboudjian; Les Arméniens dans l’empire Ottoman à la veille du génocide , Paris 1992, p.249.

[2] ARARAT  XVI-312 „Genocidul Pas cu Pas „

[3] ARARAT  XVI-312„Genocidul Pas cu Pas „

[4] Viitorul Catholicos , Vazken I-ul.

Articol preluat de pe araratonline.com

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.