Minas Karacasian – La Brasilianu

Printre negustorii armeni de cafea din Craiova anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea s-a aflat si MINAS KARACASIAN, supravietuitor al Genocidului Armean, refugiat in Romania. El se nascuse la 20 februarie 1899 in localitatea Arapghir din Armenia istorica si, cand au inceput masacrele comise de turcii otomani, adolescentul Minas a fugit, singur, ajungand in Romania.

ENGLISH VERSION BELOW

 

Aici, pentru a-si castiga existenta, a muncit in diverse domenii, pana ce a reusit sa stranga un mic capital, cu care si-a deschis, la inceputul anilor ’30, un magazin de cafea si coloniale in strada Unirii nr.2 din cunoscuta Valea Vlaicii, intr-un important vad comercial, la o  mare incrucisare de strazi ale Craiovei. In 1926, s-a casatorit cu domnisoara Haiganus Totighian, nascuta in localitatea Agn din Armenia istorica, ajunsa in zilele Genocidului, impreuna cu parintii, la Constanta si apoi la Craiova, unde tatal ei – Avedis Totighian avea sa deschida un magazin de cafea pe strada Sfintii Apostoli. Magazinul acesta a dainuit pana la sfarsitul anilor ’30. Familia Minas si Haiganus Totighian au avut doua fiice – Tacuhi si Madeleine Karacasian. Haiganus  Karacasian a incetat din viata la 1 iulie 1947, data dupa care sotul sau a inchis magazinul de cafea, cu putin inainte de nationalizarea din iunie 1948. Cunoscut fiind in Craiova ca negustor vechi, competent si cinstit, desi nu era membru de partid si nu facuse niciodata politica, Minas Karacasian a fost solicitat de catre autoritatile vremii sa puna bazele comertului de stat in oras si in alte localitati din regiunea Oltenia, oferindu-i-se functia de director comercial la O.C.L.Alimentara. Insa, dupa ce a muncit cu abnegatie si a pus bazele comertului de stat, el a fost dat afara din functie, dupa bunul obicei al organelor comuniste si trimis, ca vanzator, in diverse magazine, pana la varsta pensionarii. Astfel, el a lucrat la magazinele de cafea de pe strada Alexandru Ioan Cuza, in cel din cladirea asa-numita „Casa Alba” de langa „English Park” si in cel aflat vizavi de Universitate. S-a stins din viata la 16 ianuarie 1978, fiind condus pe ultimul drum de familie, prieteni, dar si de numerosi cetateni ai Baniei, care l-au cunoscut, apreciat si respectat ca negustor cinstit, deosebit de politicos si serviabil.

– povestite de Madeleine Karakasian – fiica lui Minas Karakasian

MK012

– Minas Karacasian in faţa magazinului sau de cafea, in primii ani de functionare.

MK02

– Minas Karacasian in interiorul magazinului de cafea, impreuna cu fiica sa Tacuhi, la inceputul anilor ’30.

MK03

– O punga de cafea, purtand numele de „La Brasilianu”, asa cum s-a chemat in ultimii ani magazinul lui Minas Karacasian din Craiova.

Strada Unirii

ENGLISH VERSION

Among the Armenian coffee merchants from Craiova in the 1930s and 1940s of the 20th century was MINAS KARACASIAN, a survivor of the Armenian Genocide, a refugee in Romania. He was born on February 20, 1899 in the town of Arapghir in historical Armenia and, when the massacres committed by the Ottoman Turks began, the adolescent Minas fled, alone, reaching Romania. Here, to earn his living, he worked in various fields, until he managed to raise a small amount of capital, with which he opened, in the early 1930s, a coffee and colonial shop in Unirii street no. 2 in the well-known Valea Vlaicii, in an important commercial ford, at a large intersection of streets of Craiova. In 1926, he married Miss Haiganus Totighian, born in the town of Agn in historical Armenia, arrived during the days of the Genocide, together with her parents, to Constanta and then to Craiova, where her father – Avedis Totighian would open a coffee shop on Sfintii street Apostles. This store lasted until the end of the 30s. The Minas and Haiganus Totighian family had two daughters – Takuhi and Madeleine Karacasian. Haiganus Karacasian died on July 1, 1947, the date after her husband closed the coffee shop, shortly before the nationalization in June 1948. Being known in Craiova as an old, competent and honest merchant, although he was not a party member and had never been in politics, Minas Karacasian was requested by the authorities of the time to lay the foundations of state trade in the city and in other localities in the Oltenia region, offering him the position of commercial director at O.C.L. Alimentara. However, after he worked selflessly and laid the foundations of the state trade, he was dismissed from his position, according to the good custom of the communist bodies, and sent, as a salesman, to various stores, until he reached retirement age. Thus, he worked at the coffee shops on Alexandru Ioan Cuza street, in the one in the so-called “Casa Alba” building next to “English Park” and in the one opposite the University. He passed away on January 16, 1978, being led on his last journey by family, friends, but also by many citizens of Bania, who knew him, appreciated and respected him as an honest merchant, especially polite and helpful.

- narrated by Madeleine Karakasian 
- daughter of Minas Karakasian – Minas Karacasian in front of his coffee shop, in the first years of operation.
– Minas Karacasian inside the coffee shop, together with his daughter Takuhi, in the early 1930s.
- A bag of coffee, bearing the name "La Brasilianu", as Minas Karacasian's store in Craiova was called in recent years.
Unirii street

2 Comments

  1. Intre anii `1944 si 1947 am locuit la Craiova. Eram elev la Colegiul Carol I,o scoala de traditie in invatamantul secundar romanesc,care putea oricand sa concureze cu cealalta scoala de traditie “Sfantul Lazar” din Bucuresti. In drumul meu “spre” si “de la” scoala, treceam prin fata magazinului de cafea pe care, n-am inteles de ce l-a botezat patronul armean, “La Brazilianul” si nu “La Armeanul” !? N-aveam bani in buzunar si nu intram in magazine, doar in martie 1947, cand mi s-a trimis din Bucuresti prima bursa, mi-am permis sa intru in 2 magazine “La Brazilianul” unde, dupa ani si ani de sever “regim alimentar” mi-am desfatat simturile cu bunatatille pe care doar bucataria si maestrii dulciurilor din orient stiu sa le gateasca. Eram de 17 ani, dar razboiul si anii de dupa el si-au lasat urme, fiind slab ca un tar si avand un apetit pantagruelic. Banuiesc ca domnul Caracasian a ramas mirat la sfarsit auzind comanda mea, caci m-a intrebat :”Cate persoane sunteti ?” iar eu, neraspunzandu-i cred ca a presupus ca nu l-am auzit. Si doar in camaruta mea de la hanul lui Jupan Ilie D. Mihai, pe a carui odrasla o preparam, intinzand bunatatile pe masa scorojita, l-am auzit pe tovarasul de camera, elev la Industrial, pronuntand in soapta,”Doamne, dar astea ce or fi“?
    Viata nu te intreaba ce dorinte ai pentru viitorul tau si astfel, dupa 14 ani de turism de la mare pana la munte, ajung in anul 1961 din nou la Craiova. Orasul se schimbase, se “urbanizase” cum le placea unora sa spuna dar, in cele doua zile petrecute in oras, nu am intalnit nicio fata cunoscuta. Ma simteam strain in orasul adolescentei mele. Batusem la cateva porti pe unde locuiaiau fostii mei colegi, dar nimeni nu-i cunostea. Cu sufetul amar, avand in continuare intalnirea cu camera de hotel, imi propun sa renunt la masa de la restaurant si sa mananc ceva la camera in acordurile “Traviatei” receptionata pe un “portativ” de aparatele de radio sovietice, bune pentru calatorii sau excursii. Si intru intr-o alimentara si de dupa tejghea aud o vorba ce ma face sa tresalt. Intreb pe omul care o rostise: “Ati vandut si la colonialele “La Brazilianul ?” Si omul privindu-ma atent raspunse : “…a fost si asta la viata mea…” La care a-si fi putut raspunde si eu: “Cam la toti a fost cate ceva la viata lor…”
    Amintiri…amintiri…

    • Domnule Paraianu, impresionanta povestirea domniei voastre… Intradevar, unii oamenii sunt daruiti de Dumnezeu sa ramana in sufletul nostru prin ceea ce fac, prin felul lor de a fi sau prin modul in care inteleg sa treaca prin viata. Sunt probabil niste repere la care ne putem raporta de-a lungul existentei noastre…

Leave a Reply

Your email address will not be published.




This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.