Stimate domnule Agopian,
Am ramas placut surprins de site-ul dvs si de informatiile pe care le-am gasit aici despre negustorii armeni de odinioara. Sunt si eu stranepot de negustor armean de cafea, ca si dvs de altfel. Mi-ar face placere sa putem discuta odata. Am tot respectul pentru astfel de demersuri.
Cu consideratie,
Un stranepot de armean
Buna ziua d-le Radu Butnariu,
Ma numesc Garabet Haciaturian ,membru al comunitatii armene din Bucuresti;intervin asa tarziu pentru ca acum am vazut comentariul dvs.;constat ca mai tanarul meu prieten ,Paul Agopian,n-a raspuns la propunerea dvs. de a avea o discutie.Pornind de la aceasta propunere eu va transmit o alta:sa incepeti sa reluati legatura cu comunitatea stramosilor dvs.prin a participa duminicile la liturghie ;program liturghie 10,30-12 ;nu trebuie sa fiti de la inceput la liturghie;dupa liturghie,membri comunitatii se aduna la clubul Uniunii Armenilor ,in curtea bisericii (bd.Carol I nr.43,sector 2)unde se sta de vorba la o cafea/suc/bere;suntem putini si ne-ar face placere sa deveniti enorias si de ce nu si membru al Uniunii Armenilor.Ce ziceti?O zi buna,Garabet Haciaturian
Tatal meu Simon Dolmaian avea atelier de cismarie pe str. Barbat Voievod 61 la care lucrau si cativa alti Armeni, toti supravietuitori ai Genocidului. Tatal meu era din Rodosto si avea doi frati, Mahitar si Krikor. Amandoi au plecat voluntary la Generalul Antranig, la varsta de 21 si respective 23 de ani. Amandoi si-au dat viata la aceea frageda varsta pentru o Armenie independena.. Trebuie mentionat in mod deosebit ca ei au plecat ca luptatori voluntari in trupele Gen Antranig, dupa ce ajunsesera in Romania deci erau la adapost de orice pericol, dar patriotismul lor nemarginit nu i-a oprit din as-si pune viata in pericol pentru patria lor draga, Armenia. Desi simplu cismar tatal nostrum a facut totul ca cei doi fii ( eu Cricor si fratele meu Mahitar ) sa urmeze studii superioare. Eu ma aflu la New York iar fratele meu este in Romania. Suntem mandrii de ceace am realizat prin ,, carte” eu ajungand armator si operator de nave maritime la New York iar fratele inginer specializat in macarale industrial. Ceace vreau sa subliniez, este ca o natiune sau o minoritate nationala nu se poate afirma numai prin negustorie si mestesuguri, ci prin CARTE deci educatie. Sa cautam ca tineretul Armean sa fie indrumat spre educatie superioara, numai asa ne putem afirma. Asi fi recunoscator daca ati putea introduce acest comentariu in siteul dvs. Poze de epoca va poate pune la dispozitie fratele meu Mahitar Dolmanian din Bucuresti pe care cred ca-l cunoasteti sau puteti lua legatura cu el prin Episcopia Armeana din Bucuresti. Cu stima Cricor Dolmaian Garden City, NY USA
Sunt fetita aceea mica, mica, din Republicii, careia “Dl.
Mustaciosul” (un domn in virsta, cu mustata, unul din cele mai dragi
personaje ale copilariei) ii intindea o bucatica de rahat, peste
familia de armeni de la magazinul de cafea din intersectia Republicii
cu Traian. Le multumesc pentru aceasta amintire.
Draga Domnule Paul,de mai bine de o jumtate de an nu ti-am mai vizitat blogul,dar aseara,intrand pe el,am ramas impresionat de munca pe care ai depus-o.De bine ,de rau,stiuce inseamana sa cercetezi o arhiva,sau o colectie de ziare,dar ceia ce ai facut dumneata este o adevarata cucerire a varfului Everest! Din toata inima te felicit si iti dorec sa finalizezi aceasta OPEERA !
Extraordinar,magnific,sa descopar acest minunat site!Caut demult date despre negustorii bucuresteni care au zidit comertul romanesc.In anii 1960 mergeam cu tatal meu pe una din stradutele istorice Selari,Gabroveni,Covaci etc la o anume pravalie sa cumparam lampi radio de schimb…Din pacate nu mai retin precis adresa,aveam atunci 10 ani,insa stiu precis ca patronul-acum vinzator in propria-i pravalie,era nationalizata de COOP-era armean pt ca avea un nume frumos dar greu de pronuntat pt mine.Tatal meu si acest domn fermecator au fost colegi de facultate la fizico-chimice,erau buni amici,si ultima data cind l-am vazut ii spunea lui tata sa ia tot stocul din lampile radio care ne trebuiau noua,caci pravalia se va transforma in ceva gen -greu vandabile-cu raglanele acelea urite cenusii,etc…si am luat tot ce am putut…apoi cind am revenit tata s-a dus direct la armeanul nostru…dar nu mai era,doar ziare lipite in vitrina…parca se rupsese ceva in mine…am mingiiat usor usa frumos lucrata…am intrebat in stinga in dreapta nimeni nu vorbea,era o tristete profunda,o teama mare in ochii celor din jur.Mai era oceasornicarie care avea in vitrina o caseta cu geam reprezentind un ceas in bucati facut de ceasornicarul respectiv…si acesta avea sa dispara inghitit de COOP…Tatal meu cunostea multi negustori in Bucurestiul istoric,unde acum din pacate sunt mai mult baruri si terase.Alta era destinatia acestei locatii.Pacat! Felicitari din suflet pt initiativa dvs,va doresc multa sanatate si bucurii!
Va multumesc pentru aprecieri !
Ceea ce ne relatati este povestea generala a micilor pravalii si ateliere bucurestene ce au sucombat sub comertul de stat.
este posibil sa gasiti persoana despre care vorbiti in lista cu negustori si meseriasi, cautand dupa strada, daca numele nu vi-l amintiti.
Toate cele bune,
Paul Agopian
Stimate domnule Agopian,
Am ramas placut surprins de site-ul dvs si de informatiile pe care le-am gasit aici despre negustorii armeni de odinioara. Sunt si eu stranepot de negustor armean de cafea, ca si dvs de altfel. Mi-ar face placere sa putem discuta odata. Am tot respectul pentru astfel de demersuri.
Cu consideratie,
Un stranepot de armean
Multumesc pentru aprecieri, ma bucur ca va place site-ul !
Toate cele bune,
Paul Agopian
Buna ziua d-le Radu Butnariu,
Ma numesc Garabet Haciaturian ,membru al comunitatii armene din Bucuresti;intervin asa tarziu pentru ca acum am vazut comentariul dvs.;constat ca mai tanarul meu prieten ,Paul Agopian,n-a raspuns la propunerea dvs. de a avea o discutie.Pornind de la aceasta propunere eu va transmit o alta:sa incepeti sa reluati legatura cu comunitatea stramosilor dvs.prin a participa duminicile la liturghie ;program liturghie 10,30-12 ;nu trebuie sa fiti de la inceput la liturghie;dupa liturghie,membri comunitatii se aduna la clubul Uniunii Armenilor ,in curtea bisericii (bd.Carol I nr.43,sector 2)unde se sta de vorba la o cafea/suc/bere;suntem putini si ne-ar face placere sa deveniti enorias si de ce nu si membru al Uniunii Armenilor.Ce ziceti?O zi buna,Garabet Haciaturian
Tatal meu Simon Dolmaian avea atelier de cismarie pe str. Barbat Voievod 61 la care lucrau si cativa alti Armeni, toti supravietuitori ai Genocidului. Tatal meu era din Rodosto si avea doi frati, Mahitar si Krikor. Amandoi au plecat voluntary la Generalul Antranig, la varsta de 21 si respective 23 de ani. Amandoi si-au dat viata la aceea frageda varsta pentru o Armenie independena.. Trebuie mentionat in mod deosebit ca ei au plecat ca luptatori voluntari in trupele Gen Antranig, dupa ce ajunsesera in Romania deci erau la adapost de orice pericol, dar patriotismul lor nemarginit nu i-a oprit din as-si pune viata in pericol pentru patria lor draga, Armenia. Desi simplu cismar tatal nostrum a facut totul ca cei doi fii ( eu Cricor si fratele meu Mahitar ) sa urmeze studii superioare. Eu ma aflu la New York iar fratele meu este in Romania. Suntem mandrii de ceace am realizat prin ,, carte” eu ajungand armator si operator de nave maritime la New York iar fratele inginer specializat in macarale industrial. Ceace vreau sa subliniez, este ca o natiune sau o minoritate nationala nu se poate afirma numai prin negustorie si mestesuguri, ci prin CARTE deci educatie. Sa cautam ca tineretul Armean sa fie indrumat spre educatie superioara, numai asa ne putem afirma. Asi fi recunoscator daca ati putea introduce acest comentariu in siteul dvs. Poze de epoca va poate pune la dispozitie fratele meu Mahitar Dolmanian din Bucuresti pe care cred ca-l cunoasteti sau puteti lua legatura cu el prin Episcopia Armeana din Bucuresti. Cu stima Cricor Dolmaian Garden City, NY USA
Sunt fetita aceea mica, mica, din Republicii, careia “Dl.
Mustaciosul” (un domn in virsta, cu mustata, unul din cele mai dragi
personaje ale copilariei) ii intindea o bucatica de rahat, peste
familia de armeni de la magazinul de cafea din intersectia Republicii
cu Traian. Le multumesc pentru aceasta amintire.
Draga Domnule Paul,de mai bine de o jumtate de an nu ti-am mai vizitat blogul,dar aseara,intrand pe el,am ramas impresionat de munca pe care ai depus-o.De bine ,de rau,stiuce inseamana sa cercetezi o arhiva,sau o colectie de ziare,dar ceia ce ai facut dumneata este o adevarata cucerire a varfului Everest! Din toata inima te felicit si iti dorec sa finalizezi aceasta OPEERA !
Extraordinar,magnific,sa descopar acest minunat site!Caut demult date despre negustorii bucuresteni care au zidit comertul romanesc.In anii 1960 mergeam cu tatal meu pe una din stradutele istorice Selari,Gabroveni,Covaci etc la o anume pravalie sa cumparam lampi radio de schimb…Din pacate nu mai retin precis adresa,aveam atunci 10 ani,insa stiu precis ca patronul-acum vinzator in propria-i pravalie,era nationalizata de COOP-era armean pt ca avea un nume frumos dar greu de pronuntat pt mine.Tatal meu si acest domn fermecator au fost colegi de facultate la fizico-chimice,erau buni amici,si ultima data cind l-am vazut ii spunea lui tata sa ia tot stocul din lampile radio care ne trebuiau noua,caci pravalia se va transforma in ceva gen -greu vandabile-cu raglanele acelea urite cenusii,etc…si am luat tot ce am putut…apoi cind am revenit tata s-a dus direct la armeanul nostru…dar nu mai era,doar ziare lipite in vitrina…parca se rupsese ceva in mine…am mingiiat usor usa frumos lucrata…am intrebat in stinga in dreapta nimeni nu vorbea,era o tristete profunda,o teama mare in ochii celor din jur.Mai era oceasornicarie care avea in vitrina o caseta cu geam reprezentind un ceas in bucati facut de ceasornicarul respectiv…si acesta avea sa dispara inghitit de COOP…Tatal meu cunostea multi negustori in Bucurestiul istoric,unde acum din pacate sunt mai mult baruri si terase.Alta era destinatia acestei locatii.Pacat! Felicitari din suflet pt initiativa dvs,va doresc multa sanatate si bucurii!
Va multumesc pentru aprecieri !
Ceea ce ne relatati este povestea generala a micilor pravalii si ateliere bucurestene ce au sucombat sub comertul de stat.
este posibil sa gasiti persoana despre care vorbiti in lista cu negustori si meseriasi, cautand dupa strada, daca numele nu vi-l amintiti.
Toate cele bune,
Paul Agopian